Apoi…The Wailers, trupa lui Bob Marley. Turneu aniversar 40 ani. Da, nu, nu mai erau chiar aceiași de acum 40 de ani. Nu toți. Dar în orice caz, emiteau reggae prin fiecare por…și dred.”No woman, no cry”, ”Stir it up”, ”Jammin’ “….sună cunoscut??  Comunicau cu  publicul  după fiecare piesă. Cu toate acestea, au păstrat o oarecare distanță. Pe cât de mult a țopăit solistul El Negro, pe atât de puțin s-au mișcat Wailer-ii.

Publicul a fost foarte liniștit. Am avut pe lângă niște puști de 11-12 ani. Și am văzut în public și mai mici. Și, spre surprinderea mea, buni cunoscători ai versurilor. La un moment dat, unul din puști vorbea la telefon cu tatăl lui și foarte entuziasmat, îi țipa în telefon ”Tati, tati, nu s-a terminat!!”

S-a terminat după bis. Prea brusc chiar. Doar un ”Goodnight” și au dispărut de pe scenă. Însă, după vreo 5-10 minute, Chizzy, chitaristul The Wailers (Audley ”Chizzy” Chisholm mai exact) a coborât în fața scenei, a vorbit cu cei care mai rămăseseră din public, a dat mâna cu ei, s-a pozat cu fanii, a dat autografe și a mulțumit. Din păcate a fost singurul. Probabil au tras la sorți.

În drum spre casă, i-am explicat șoferului de taxi de ce sunt atâtea mașini în trafic. Era un bărbat pe la vreo 50 de ani, avea Noul Testament și încă 2 cărți prin torpedou, completa integrame când l-am deranjat. După ce i-am plătit, mi-a urat să merg la cât mai multe concerte. Apoi m-a întrebat cine a cântat.

”- Trupa lui Bob Marley…The Wailers..sunt în turneu aniversar pentru cei 40 de ani de activitate și au trecut și pe la noi.

- Aha, deci a fost un concert bun. Foarte bine !”

Deci știa de Bob Marley…foarte tare!

P.S și eu am căpătat un autograf de la Chizzy.

Și, ca de obicei, singurii care se simt vinovați sunt cei care și-au riscat viața pentru a mai salva ceva. Tocmai am văzut un material la știri, un interviu cu primul pompier care a pătruns în foc, domnul Cristian Vâlcu. A fost singurul care și-a cerut iertare, cu ochii plini de lacrimi. Și-a cerut iertare pentru ca nu a putut salva toți bebelușii, iar acum și-ar da o parte din suflet pentru ca cei rămași în viață să supraviețuiască.

Iar pentru politicieni, o viață scurtă, de bebeluș valorează doar 5000 ron. Ieftin ca braga!

Norocul lor, că îngerii sunt buni…

Pe Cluj-Napoca n-o știam. Până să ajung în oraș, am avut de îndurat un drum de 12h, într-un tren super-aglomerat de roacheri afumați, gălăgioși și plini de argint viu, dacă ar fi să mă iau după frecvența plimbărilor prin tren. Eu eram blocată într-un compartiment-fantomă, baricadată de 2 trollere-gigant ale unor viitoare doctorese (mergeau în practică la Oradea și aveau Domestos la ele…pentru orice eventualitate). Una din ele a jelit până în Brașov pentru ca urma să stea fără iubițel timp de 2 săptămâni. Mai era o doamnă care mergea la tratamente la Sângiorgiu, la băi, punea multe întrebări, dar părea de treabă. În dreapta mea, urcase un nene în vârstă, care din oră în oră, menționa că toți cei care mergeau în Cluj la concert, trebuiau băgați într-un lagăr nazist (cu mine era drăguț, nu știa că merg la concert, din ținută mă trădau puțin bocancii de munte doar). El mergea la mănăstire, lângă Cluj. Ah..și mai era un nene, care sforăia când adormea.

Trenul a avut 4 ore întârziere.  În fine… Cluj-Napoca..hm…m-a cam dezamăgit. Mă așteptam la ceva mai atractiv și mai boem..clădirile arătau drăguț..și cam atât. Ne-a luat ceva timp să găsim un loc unde să mâncăm, dar am găsit. Însă prima dată ne-am luat țeapă: am ajuns într-un fel de bistro vienez după firmă. Promitea ceva după design, dar meniul era deplorabil- cam 2-3 feluri de mâncare semi-uscată, scumpe și din care nu-ți venea să alegi nimic. Eu am încercat o așa zisă socată din meniu (nimic de mâncare, mulțumesc). Socata era de fapt apă minerală, cu un pic de lămâie și ceva ce amintea de aroma de soc. Groaznic!

După câteva mici plimbări ici și colo, am luat calea către scena Iron Maiden. Drum lung, blocaj în trafic, un pui de somn tras în taxi, șoferul amabil care putea să ne țină mult și bine în trafic, dar cred ca și-a dat seama ca așa pierdea mai mulți bani (ne-a dus cât a putut de aproape de parcare, ne-a arătat drumul și gata). Așteptatul în soare, bronzat pe nas și stil tractorist. La ora 17 și ceva, am intrat. Yupiiii!!

Alte minute lungi de așteptare.  Am recunoscut pe câțiva dintre oamenii de la concertele la care am mai mers, ne-am minunat de unele exemplare de oameni și tot așa. Mi s-a părut amuzant să-i văd pe 2 dintre membrii Trooper în public, știind că acum 2 ani cântau în deschiderea Maiden. La 19:30, au intrat Cargo. Acum 2 ani, vroiam să fie Cargo în deschidere. Au fost, au cântat…au lăsat de dorit, după părerea mea. Doar 8 piese, din care 3 (sau 4)…mai de jale (”Daca ploaia s-ar opri”, ”Aproape de voi”, ”Nu pot trăi fără tine”, ”Ziua vrăjitoarelor”, ”Batacanda”, ”Călare pe motoare”, ”Anarhia”). Tipic românesc..au venit, au cântat, nici urmă de vreo mișcare mai energică, au plecat.

La 20:45…s-a dezlănțuit metalul din roacheri. Au fost de ajuns câteva secunde din ”Transylvania”…și intrarea furtunoasă a celor de la Iron Maiden. Bruce Dickinson n-a stat locului 2 minute întregi, nici ceilalți nu au fost mai prejos. Și știi cât de super e senzația aia, când toată lumea cânta, își scutură dracii din cap, se metamorfozează în super chitariști, fac dușuri rapide cu bere (ok, asta nu-i foarte tare de fapt), când ți se face pielea de găină pentru că asculți live una din piesele preferate?? Dacă știi, înțelegi că toată enumerația aia e pentru cei care nu au idee.

Dar orice chestie are și un sfârșit…chiar și după bis. Finalul a umplut străzile cu kilometri de oameni, a blocat taxiurile și a stors ultimele grame de energie. Finalul meu a fost în tren..mi s-a tăiat conexiunea cu realitatea imediat cum am dat biletele la taxat. Până atunci am stat bosumflată pentru că nimerisem iar într-un scaun incomod, într-un compartiment fantomă. Urăsc trenurile de genul ăsta! Am plecat la 3 noaptea din Cluj și am ajuns la 3 dup-amiaza acasă.

Acum am febră musculară, bășici în talpă și brățări Iron Maiden la mână! UP THE IRONS!!

Până să înțeleg ce și cum, aflu de la bunica mea ce se întâmplase. Nu, nu fusese o bătaie tipică de cartier, nu se lovise nimeni de gardul meu. Doi angajați ai unei firme de cablu efectuau o lucrare. Unul din ei a atins din greșeala cablurile electrice de la înălțime, s-a ars o siguranță și uite așa s-a ajuns la pana de curent. Un caz Dorel obișnuit. Din fericire, muncitorul vinovat nu a pățit nimic. Sau aproape nimic. S-a trezit cu o stradă plină de oameni  puși pe scandal, speriați totodată de faptul că acea pană de curent le-a distrus electroscasnicele. Știau cine e vinovatul, așa că l-au forțat să rămână  pe stradă până când cei de la Electrica au remediat situația. Între timp, oamenii cereau deja despăgubiri, dar nu pe un ton normal, ci urlând. Nu le păsa că omul ăla căzuse de la câțiva metri, era puțin electrocutat probabil, ar fi fost nevoie de un consult medical. Eh, după vreo două ore, electrocasnicele funcționau, lumea era în casă, pe stradă era liniște..aproape pustiu.

Morala: în Ferentari serviciile trebuie să fie ireproșabile, iar asigurările de viață la zi. Altfel…

detest, silă, lene, comoditate, încăpățânare, birou, computer, PR, zâmbete, fals, nepăsare, birocrație, idioțenie, oboseală, drum, nervi, soare, cald, dulce, gras, inactiv, stupid, exces, idei, traume, apă, lună, aniversare, dor, munte, izvor, mure, zmeură, dadaism, poezie, dramă, iarbă, noapte, concerte, bere, el, ea, ei, amalgam, durere, frustrare, slab, gânduri, așteptare, final, muzică, educație, furtună, răcoare, placut, ploaie, vreau.

asfixiere…