Like this:

Pe Iron Maiden îi știam, îi mai văzusem și în 2008 și Doamne-ajută, poate îi mai văd și în viitor.

Pe Cluj-Napoca n-o știam. Până să ajung în oraș, am avut de îndurat un drum de 12h, într-un tren super-aglomerat de roacheri afumați, gălăgioși și plini de argint viu, dacă ar fi să mă iau după frecvența plimbărilor prin tren. Eu eram blocată într-un compartiment-fantomă, baricadată de 2 trollere-gigant ale unor viitoare doctorese (mergeau în practică la Oradea și aveau Domestos la ele…pentru orice eventualitate). Una din ele a jelit până în Brașov pentru ca urma să stea fără iubițel timp de 2 săptămâni. Mai era o doamnă care mergea la tratamente la Sângiorgiu, la băi, punea multe întrebări, dar părea de treabă. În dreapta mea, urcase un nene în vârstă, care din oră în oră, menționa că toți cei care mergeau în Cluj la concert, trebuiau băgați într-un lagăr nazist (cu mine era drăguț, nu știa că merg la concert, din ținută mă trădau puțin bocancii de munte doar). El mergea la mănăstire, lângă Cluj. Ah..și mai era un nene, care sforăia când adormea.

Trenul a avut 4 ore întârziere.  În fine… Cluj-Napoca..hm…m-a cam dezamăgit. Mă așteptam la ceva mai atractiv și mai boem..clădirile arătau drăguț..și cam atât. Ne-a luat ceva timp să găsim un loc unde să mâncăm, dar am găsit. Însă prima dată ne-am luat țeapă: am ajuns într-un fel de bistro vienez după firmă. Promitea ceva după design, dar meniul era deplorabil- cam 2-3 feluri de mâncare semi-uscată, scumpe și din care nu-ți venea să alegi nimic. Eu am încercat o așa zisă socată din meniu (nimic de mâncare, mulțumesc). Socata era de fapt apă minerală, cu un pic de lămâie și ceva ce amintea de aroma de soc. Groaznic!

După câteva mici plimbări ici și colo, am luat calea către scena Iron Maiden. Drum lung, blocaj în trafic, un pui de somn tras în taxi, șoferul amabil care putea să ne țină mult și bine în trafic, dar cred ca și-a dat seama ca așa pierdea mai mulți bani (ne-a dus cât a putut de aproape de parcare, ne-a arătat drumul și gata). Așteptatul în soare, bronzat pe nas și stil tractorist. La ora 17 și ceva, am intrat. Yupiiii!!

Alte minute lungi de așteptare.  Am recunoscut pe câțiva dintre oamenii de la concertele la care am mai mers, ne-am minunat de unele exemplare de oameni și tot așa. Mi s-a părut amuzant să-i văd pe 2 dintre membrii Trooper în public, știind că acum 2 ani cântau în deschiderea Maiden. La 19:30, au intrat Cargo. Acum 2 ani, vroiam să fie Cargo în deschidere. Au fost, au cântat…au lăsat de dorit, după părerea mea. Doar 8 piese, din care 3 (sau 4)…mai de jale (”Daca ploaia s-ar opri”, ”Aproape de voi”, ”Nu pot trăi fără tine”, ”Ziua vrăjitoarelor”, ”Batacanda”, ”Călare pe motoare”, ”Anarhia”). Tipic românesc..au venit, au cântat, nici urmă de vreo mișcare mai energică, au plecat.

La 20:45…s-a dezlănțuit metalul din roacheri. Au fost de ajuns câteva secunde din ”Transylvania”…și intrarea furtunoasă a celor de la Iron Maiden. Bruce Dickinson n-a stat locului 2 minute întregi, nici ceilalți nu au fost mai prejos. Și știi cât de super e senzația aia, când toată lumea cânta, își scutură dracii din cap, se metamorfozează în super chitariști, fac dușuri rapide cu bere (ok, asta nu-i foarte tare de fapt), când ți se face pielea de găină pentru că asculți live una din piesele preferate?? Dacă știi, înțelegi că toată enumerația aia e pentru cei care nu au idee.

Dar orice chestie are și un sfârșit…chiar și după bis. Finalul a umplut străzile cu kilometri de oameni, a blocat taxiurile și a stors ultimele grame de energie. Finalul meu a fost în tren..mi s-a tăiat conexiunea cu realitatea imediat cum am dat biletele la taxat. Până atunci am stat bosumflată pentru că nimerisem iar într-un scaun incomod, într-un compartiment fantomă. Urăsc trenurile de genul ăsta! Am plecat la 3 noaptea din Cluj și am ajuns la 3 dup-amiaza acasă.

Acum am febră musculară, bășici în talpă și brățări Iron Maiden la mână! UP THE IRONS!!