Înapoi în Bucureşti…de 2 ore m-am trezit teoretic, practic mor de cald. Back to old habits.  Şi-acum un rezumat al celor 3 zile petrecute departe de Bucureşti. S-ar putea să fie un rezumat lung, dar să ştiţi că de fapt e scurt

ZIUA I

Gaşca de nebuni (eu, Sorin, Gabi, Flori şi Cristina) ajunge în Buşteni, cu o întârziere de doar 30min. Călătoria cu dragul Personal a fost ok, ne-am acomodat puţin unii cu alţii ( eu nu-l cunoşteam decât pe Sorin). Ne-am cazat frumos într-un apartament şi după ce ne-am aranjat lucrurile şi camerele, am plecat la drum. Drumul spre mâncare, pentru că ne era foame. După ce am rezolvat-o şi pe asta, am băgat un traseu uşor: cascada Urlătoarea. Cristina era pentru prima dată la munte, Gabi cred că a 2-a oară. Eu nu am avut nici o criză, yupiii!!!

Pe drum, ne-au agăţat un cuplu, speriaţi de poveşti cu mistreţi. Ni s-au alăturat pentru orice eventualitate. La cascadă toate bune şi frumoase. Sorin vroia să ne facă să simţim muntele. Aşa  că ne-am căţărat pe nişte stânci, rădăcini, am ajuns sus deasupra cascadei..şi am tot urcat pe firul apei. Am făcut un popas pentru a mânca, ne-am decis să ne întoarcem în oraş şi am făcut o sticlă cu bileţele pe care am aruncat-o în apă la întoarcere la cascadă (tot atunci am făcut şi un exerciţiu de echilibristică cu Sorin: statul cu capul în jos, deasupra apei, în curentel cascadei).Poze şi apă rece gheaţă.

Am trecut şi pe la mănăstirea Caraiman, m-am jucat cu câinii şi motanul de pe acolo. Am încercat să ne plimbăm prin pădure la nimereală, dar se cam lăsa şi întunericul, so back home, duş, pufuleţi şi somn de voie.

ZIUA II

Trezit târziu, cafea, ieşit la mâncare şi pe la 2, început traseu Babele. Foarte târziu, ştim. Am avut 2-3 crize la începutul traseului, urcam greu în pantă. După vreo 40min cred, mi-am revenit şi am început să urc mai cu spor, ajungând chiar fruntaş la un moment dat. Stânci şi rădăcini. Cristinei îi era frică de înălţimi, iar traseul se derula doar pe marginea râpelor. La un moment dat, Sorin a luat-o pe scurtătură, adică s-a căţărat pe perete ca să ajungă sus pe potecă, fără să mai meargă în curbă. Eu după el, nu mi se părea greu. Ceilalţi, privindu-ne speriaţi şi urlând că nu suntem sănătoşi.  Sorin scosese şi frânghia şi a prins tocmai bine, pentru că eu mă blocasem într-un şpagat la un moment dat, iar dacă alunecam…RIP.  Aşa că m-am căţărat pe frânghie, Sorin ajunsese deja pe potecă lângă ceilalţi. Când să ajung şi eu, pun un genunchi sus şi le zic: ” Ştiţi ceva??” şi buff!! alunec! Mă proptesc repede în călcâie, mă prind şi mai tare de frânghie şi mă caţăr sus. Apoi le zic: “Am obosit!”. Şi m-am zgâriat în palmă, nimic grav.

Cristina intrase în panică cu râpele şi tremura toată. Se făcea şi târziu, Sorin era cam singurul care se descurca ok pe munte. Aşa că după o mini-ceartă-discuţie, am coborât. Cu mine fruntaş, pentru a-i distrage Cristinei atenţia de la râpe. Şi pentru că ea se simţea încurajată dacă mă vedea ţopăind pe potecă.  Am ajuns cu bine jos, după ce ne-am semnat pe copaci, am mai stat la iarbă verde, ne-am pus inimile la loc. Seara ne-am plimbat prin Buşteni, era frig. Eu mi-am luat cană de ceai şi i-am înnebunit pe toţi cred cu ceaiul   Cristina s-a descărcat de toate spaimele de pe traseu acasă, la o cafea( ” Şi nebunii ăştia doi, alergau şi ţopăiau pe stâncile alea de parcă se plimbau pe şosea!!”)

ZIUA III

Ultima zi, trezit pe la 6, adormit la loc, trezit pe la 10. Am ieşit să păpăm, apoi am moţăit la iarbă verde. Eu am treversat râul direct prin apă, apoi am stat în picioarele goale ca să mi se usuce şosetele. Şi m-am urcat pe stânci aşa.

Trenul la plecare a avut întârziere vreo 45 min. Ne-am decis să ne luăm case la munte şi să ne facem vecini. La Sorin se va găsi mereu cafea şi mici, la mine ciorbiţă de legume, ceai şi covrigi. La Gabi vor fi prăjiturele Măgura cu rom, la Cristina morişca de vânt şi pufuleţii, iar la Flori ice tea de piersici.( fiecare din noi a avut un pitic pe creier în materie de culinare).

Am ajuns cu bine acasă. Obosiţi, uşor melancolici şi cu urme de baloane de săpun pe noi. Pentru că eu n-am rezistat tentaţiei de a nu-mi cumpăra o chestie d-aia de făcut bubbles!

Şi data viitoare urcăm sigur la Babele şi ne şi întoarcem. Păi, suntem nebuni, dar nu dăm 60 Ron pe telecabină!